Noi cercetari: Comportamentul homosexual nu are cauze genetice

Un studiu de dimensiuni uriase, efectuat recent in Statele Unite, a relevat ca nu exista niciun fel de cauza genetica pentru comportamentul homosexual. Analiza a peste jumatate de milion de persoane sugereaza ca factorii genetici ar avea o contributie limitata in ceea ce numim orientare sexuala, dar ca in niciun caz nu predispun la o orientare sexuala anume.

Foarte putine aspecte ale biologiei umane sunt atat de complexe – si au atat de multe implicatii politice – cum este orientarea sexuala. O legatura genetica clara ar sugera ca persoanele cu orientare homosexuala sunt “nascute asa” si nu ca ar fi vorba de fapt despre o alegere proprie cu privire la stilul de viata. Cu toate acestea, majoritatea echipelor de cercetare s-au ferit sa abordeze subiectul.
Iata insa ca un nou studiu isi propune sa spulbere ideea existentei unei singure gene sau a mai multor gene care sa predispuna o persoana la un comportament homosexual.

Exista sau nu predictori genetici pentru homosexualitate?

Cercetarea – care a examinat genomurile a aproximativ o jumatate de milion de barbati si femei – a descoperit ca desi genele au cu siguranta o implicare in alegerea persoanelor cu care oamenii decid sa faca sex, nu exista predictori genetici pentru homosexualitate. Cu alte cuvinte, nu exista factori genetici care sa determine o predispozitie a unei persoane catre homosexualitate!
Cu toate acestea, unii cercetatori se intreaba daca studiul – care a analizat genele asociate cu activitatea sexuala, mai degraba decat pe cele avand legatura cu atractia – poate trage concluzii reale cu privire la orientarea sexuala.

“Mesajul ar trebui sa ramana acelasi: anume ca (n.n. homosexualitatea) este un comportament complex in care si genetica joaca in mod cert un rol”, a declarat in cadrul unei conferinte de presa unul dintre autorii studiului, Fah Sathirapongsasuti, biolog computational care lucreaza pentru compania de testare genetica “23 and Me” din Mountain View, California.
Cele cateva studii genetice in acest sens, derulate in ultimele decenii, au analizat esantioane de maximum cateva sute de indivizi, majoritatea acestora fiind barbati.
Alte studii au legat orientarea sexuala de factori de mediu, asa cum sunt expunerea la hormoni inainte de nastere, sau de existenta unor frati mai mari.

Cercetarea si rezultatele

In noul studiu, o echipa condusa de Brendan Zietsch de la Universitatea Queensland, Australia, a cercetat cateva banci uriase de date cuprinzand genomuri, inclusiv baza de date a 23 and Me si UK Biobank (trebuie mentionat aici ca 23 and Me nu s-a numarat printre finantatorii acestei cercetari).
Ei au intrebat peste 477.000 de participanti daca au avut vreodata contact sexual cu un partener de acelasi sex si, de asemenea, le-au adresat intrebari legate de fantezii sexuale si de gradul in care se pot identifica drept homosexuali sau heterosexuali.

Cercetatorii au descoperit 5 puncte in genom care pareau a fi comune persoanelor care au avut cel putin o experienta cu un partener de acelasi sex. Doi dintre acesti markeri genetici se afla in apropierea genelor legate de hormonii sexuali si de miros – ambii fiind factori cu un rol important in atractia sexuala. Insa luati impreuna, cei cinci markeri au explicat intr-un procent mai redus de 1% diferentele in ceea ce priveste activitatea sexuala in randul persoanelor participante la studiu.
Cand cercetatorii au analizat similaritatile genetice generale ale indivizilor care au avut experiente sexuale cu parteneri de acelasi sex, genetica a parut sa justifice intre 7 si 25% din comportamente. Restul a fost probabil un rezultat al influentelor din mediu, precum si al unor influente biologice. Rezultatele studiului au fost publicate recent si in revista “Science”.

Gena Homosexualitatii – subiect inchis sau un tabu scos la lumina?

In ciuda asocierilor facute, autorii studiului spun ca similaritatile genetice tot nu pot arata daca un anumit individ este gay, straight sau bisexual.
“Acesta este sfarsitul dezbaterilor despre gena homosexualitatii” spune Eric Vilain, genetician in cadrul Children’s National Health System din Washington DC, care nu a fost implicat in studiu.

Cercetarea are, desigur, si limitele sale: aproape toti participantii la studiu proveneau din Statele Unite sau din Europa, si de asemenea segmentul de varsta a fost unul avansat: 51 de ani in medie in esantionul celor de la 23 and Me si peste 40 de ani in esantionul UK Biobank.
Cu toate acestea, cercetatorii sunt de parere ca datele sunt binevenite. “Foarte multi oameni vor sa inteleaga biologia homosexualitatii, iar stiinta a ramas in urma in ceea ce priveste acest punct de interes al oamenilor” spune William Rice, genetician evolutionist la University of California din Santa Barbara, care nu a fost nici el implicat in studiu. Rice adauga ca discutiile despre o gena a homosexualitatii “au fost un subiect tabu, dar care cred ca va inflori odata cu sosirea de noi informatii”.

Iata, asadar, ca desi studiul pare sa inlature ipoteza existentei unei “gene a homosexualitatii”, asa cum a fost ea numita, este din ce in ce mai clar ca aceste concluzii nu vor fi deloc ultimul cuvant in ceea ce priveste intrebarea tot mai frecventa “ce anume determina homosexualitatea?”. In anul 1993 geneticianul Dean Hamer de la Institutul National pentru Cancer din SUA a publicat alaturi de colegii sai o lucrare care sugereaza ca o zona a cromozomului X – numita Xq28 – ar putea contine o “gena gay”. Insa alte studii, printre care si noua cercetare despre care am discutat mai sus, nu au descoperit o astfel de legatura. Iar Sathirapongsasuti spune ca studiul este ultimul cui batut in sicriul celebrei Xq28, considerata cauza atractiei sexuale fata de persoane de acelasi sex.

Hamer, acum pensionat, contrazice, insa, aceasta idee! Studiul sau – care a analizat genomul a 40 de perechi de frati gay – a luat in discutie exclusiv persoanele care s-au identificat ca fiind de orientare homosexuala.
El vede noua cercetare drept o analiza a comportamentului de risc sau a deschiderii catre experienta, notand ca participantii care spun ca au avut cel putin o experienta cu persoane de acelasi sex au fost mai predispusi sa spuna ca au fumat marijuana si ca au avut mai multi partneri sexuali per ansamblu. Hamer este de parere ca rezultatele noii cercetari nu dezvaluie niciun drum biologic pentru orientarea sexuala. “Ma bucur ca au facut acest lucru, si mai ales ca au facut-o in cadrul unui studiu de mari dimensiuni, insa asta nu ne indica in ce directie sa privim mai departe”.

Rezultatele neclare deschid un drum nou?

Rice and Vilain sunt si ei de acord ca, practic, concluzia cercetarii este neclara. Un chestionar mai detaliat, care sa analizeze mai multe aspecte ale sexualitatii si ale influentelor din mediu, ar permite cercetatorilor sa identifice mai clar radacinile atractiei sexuale.
Autorii cercetarii admit ca au vazut legaturi intre orientarea sexuala si activitatea sexuala, dar conchid ca legaturile genetice nu prezic orientarea. “Cred ca este adevarat ca surprindem o parte a acelui comportament riscant” spune Sathirapongsasuti, dar legaturile genetice au sugerat totusi ca un comportament sexual indreptat catre acelasi sex are legatura cu atractia.

Indiferent cat de clare sau incerte sunt rezultatele, lumea cercetatorilor a primit cu bratele deschise noua contributie intr-un domeniu care sufera de lipsa unor studii de calitate. “Sper ca acesta va fi primul dintr-o serie lunga”, spune Dean Hamer.