Aproape trei din cinci adolescente din SUA au spus in 2021 ca se simt triste sau fara speranta, cel mai ridicat procent inregistrat intr-un deceniu, iar rata a fost aproape dubla fata de cea inregistrata in randul adolescentilor de sex masculin. Ratele raportate de...
Administratia Scolii Francis Parker din Chicago si multi dintre parintii elevilor de liceu apara in mod ferm programa de educatie sexuala cuprinzatoare sau comprehensiva a scolii, inclusiv prezentarea de jucarii sexuale in fata unui grup restrans de elevi de liceu....
Educatia sexuala cuprinzatoare poate contribui la reducerea ratei infectiilor cu transmitere sexuala si la promovarea relatiilor sanatoase. Pentru unii parinti, termenul „educatie sexuala” evoca amintirea videoclipurilor invechite si a lectiilor jenante despre...
In era digitala, copiii au nevoie de o sursa de incredere la care sa poata apela cu intrebari despre dragoste si sex – iar cercetarile arata ca parintii pot raspunde bine la aceasta provocare. “Nu am avut niciodata ocazia sa fac ceva care este aproape un ritual de...
Exista o serie intreaga de subiecte care trezesc interesul adolescentilor, inca de cand ajung la varsta pubertatii, iar dintre toate acestea sexul este cel mai important, dar in acelasi timp si cel mai ignorat de catre adultii din jur. Fiecare parinte trebuie sa fie...
Nimeni nu o spune deschis, dar probabil ca sunt foarte multe persoane care se infioara cand se gandesc in urma, la primele experiente sexuale din anii de adolescenta. Sunt multe motive pentru care este atat de jenant sa-ti aduci aminte, insa una dintre cele mai...
Chiar daca traim in 2020, in continuare e greu sa lupti cu unele dintre prejudecatile si “regulile” invechite care privesc sexul si intalnirile amoroase. “Daca faci sex la prima intalnire o sa pari o femeie usoara. Asteapta macar pana la a treia intalnire. Fa-l sa se...
Sexul poate stimula anumite aspecte ce tin de starea de bine a indivizilor si de sanatatea lor fizica, sugereaza unele cercetari. Cu toate acestea, o serie de studii cu privire la acest subiect sunt acum invechite, si in plus nu toate beneficiile potentiale sunt...
“Resimt de mult timp o durere vaginala cronica. La varsta de 24 de ani, eu si iubitul meu am incercat sa facem sex pentru prima data; desi eram pregatita sa traiesc o oarecare senzatie de disconfort, durerea pe care am simtit-o a fost insuportabila! In urmatorul an,...
In multe dintre tarile europene, educatia sexuala este disciplina de studiu obligatorie in scoli, insa, din pacate, Romania nu se numara printre aceste tari. Nici in Marea Britanie educatia sexuala si a relatiilor nu este disciplina obligatorie, cu exceptia scolilor...
Contraceptia reprezinta totalitatea optiunilor de impiedicare a conceperii unui copil. Aceste optiuni difera de la femeie la femeie, in functie de stilul sau de viata, de statutul sau medical, de varsta, si de multi alti factori, si trebuie discutate intotdeauna cu un...
Abuzul asupra copiilor si neglijarea apar in diferite situatii si pot fi determinate de o gama variata de motive. Mai mult, situatiile in care copiii experimenteaza doar o singura forma de abuz in acelasi timp sunt foarte rare…
Cercetarile recente efectuate la Universitatea McGill (2015) au aratat ca abuzul emotional asupra unui copil poate fi la fel de daunator ca abuzul fizic si ca neglijarea, in timp ce abuzul sexual apare adesea alaturi de alte forme de abuz sau de rele tratamente aplicate minorului.
Abuzul emotional, cunoscut si sub denumirea de abuz psihologic (maltratare), este cea mai comuna forma de abuz indreptat impotriva copiilor. De asemenea, el este resimtit si de copiii care asista la scene de violenta domestica.
Abuzul emotional apare adesea alaturi de abuzul fizic si de cel sexual, insa foarte multi parinti sau persoane care au grija de copii sunt abuzivi din punct de vedere emotional fara sa fie si violenti sau abuzivi sexual.
Abuzul emotional include acte de omisiune (neglijarea emotionala – actiuni care nu se fac) iar aici putem incadra lipsa exprimarii sau a manifestarii dovezilor de dragoste sau de afectiune.
Abuzul emotional presupune, de asemenea, si acte directe (actiuni care se fac), o categorie in care putem include respingerea, umilinta, insultele, stabilirea unor asteptari nerezonabile sau limitarea oportunitatilor oferite copilului in ceea ce priveste educatia, socializarea sau explorarea.
Ambele tipuri de acte detaliate mai sus pot afecta in mod negativ respectul de sine al unui copil si capacitatea acestuia de a se implica in relatii cu alti copii.
Unii parinti nu isi vad copilul ca pe o persoana aparte. Ei isi folosesc copiii pentru a-si atinge propriile nevoi si obiective, mai degraba decat pe acelea ale copiilor.
Stilul de parenting al acestor parinti poate fi agresiv si sa includa tipete si acte de intimidare. Ei isi pot izola sau limita copilul; de asemenea, acest tip de parinti poate folosi santajul emotional, un act ceva mai subtil, pentru a manipula copiii.
Abuzul emotional nu apare numai in spatiul de acasa. Profesorii si alti adulti aflati intr-o pozitie de putere pot abuza si ei emotional copiii. De asemenea, si alti copii pot fi abuzatori emotional, un fenomen extrem de intalnit, care poarta numele de bullying. Abuzul emotional cronic in scoli este o problema serioasa, care cauzeaza foarte mult rau si care necesita strategii active pentru a fi combatut.
Multi parinti au propriul istoric traumatizant, ceea ce poate face ca parentingul sa fie o misiune mai dificila. Experientele traumatizante din trecut pot afecta capacitatea parintilor de a crea o legatura sigura cu cei mici si de a-si regla propriile emotii.
Stabilirea unor granite poate fi si ea foarte dificila pentru unii dintre parinti. La fel si folosirea disciplinei.
Abuzul emotional asupra copiilor este asociat cu problemele de sanatate mentala ale parintilor, cu violenta domestica, cu utilizarea de droguri si alcool si cu abuzurile suferite in propria copilarie, potrivit unui studiu realizat de Siegel si Hartzell in anul 2003. Cercetarile sugereaza ca unii dintre parintii abuzivi din punct de vedere emotional au o atitudine negativa fata de copiii lor. Ei nu gasesc nicio rasplata si nicio bucurie in faptul ca sunt parinti. De asemenea, ei pot asocia propriile sentimente negative cu comportamentul dificil al copilului, mai ales atunci cand cel mic reactioneaza negativ la un stil de educatie nepotrivit.
Incepand din perioada copilariei si mergand pana la varsta adulta, persoanele abuzate emotional sunt adesea mai retrase si mai putin implicate in relatii decat semenii lor. De asemenea, aceste persoane fac eforturi pentru a intelege oamenii si pentru a anticipa actiunile acestora, ceea ce face foarte dificil un raspuns adecvat.
Copiii abuzati emotional sunt adesea nefericiti, speriati sau abatuti. Ei pot fi agresivi, antisociali sau prea maturi pentru varsta lor. Unii nu merg la scoala regulat, sau nu au rezultate la fel de bune ca alti copii si in plus, le poate parea dificil sa isi faca prieteni. Unii dintre ei sunt neglijati fizic sau malnutriti, in timp ce altii pot avea probleme de incontinenta sau dureri pe care nu le pot explica.
Adultii care au fost abuzati emotional in perioada copilariei au o probabilitate mai mare de a avea probleme de sanatate mentala si dificultati in ceea ce priveste relatiile personale. Multi adulti au o gama intreaga de probleme emotionale si sociale complexe, ca rezultat al diferitelor traume care apar odata cu abuzul emotional suferit in copilarie (Glasser, 2002).
Relatiile timpurii, din perioada copilariei – mai ales cele cu parintii sau cu ingrijitorii – formeaza modul in care fiecare dintre noi va raspunde la situatiile sociale nou aparute la varsta adulta.
Adultii cu parinti abuzivi din punct de vedere emotional au un dezavantaj atunci cand incearca sa lege relatii de natura profesionala, personala si romantica. Ei pot interpreta gresit semnalele si comportamentele sociale, sau pot aplica reguli din relatia cu ingrijitorii abuzivi in relatiile sociale de zi cu zi (Benson si Anderson, 2006).
Neglijarea poate fi definita drept “orice act direct sau prin omisiune intreprins de o persoana care acorda ingrijiri unui copil, care in limitele traditiei culturale constituie o incapacitate de a oferi conditii esentiale pentru dezvoltarea fizica si emotionala sanatoasa a unui copil” (CFCA Resource Sheet, 2016).
Sesizarile de neglijare reprezinta o proportie semnificativa din cazurile care ajung in fata autoritatilor de la Protectia Copilului. Neglijarea apare atunci cand un parinte sau un ingriitor nu reuseste sa satisfaca in mod adecvat nevoile de baza ale copilului: hrana, un camin, haine, ingrijire medicala, dragoste, afectiune si sprijin, supraveghere adecvata, indrumare legala si morala adecvata, participarea regulata la cursurile scolare. Neglijarea poate fi clasificata in neglijare de supraveghere, neglijare emotionala, neglijare fizica, neglijare medicala, neglijare educationala sau abandon (Scott, 2014).
Uneori un parinte sau un ingrijitor nu este capabil din punct de vedere fizic sau mental sa aiba grija de un copil. Motivul poate fi o boala, un accident, o stare de depresie, de anxietate sau chiar abuzul de anumite substante.
Uneori copilul este neglijat pentru ca parintii sau ingrijitorii sai nu au destule resurse pentru a raspunde nevoilor copilului. In aceste situatii cazul poate ajunge la serviciile de asistenta sociala, care analizeaza calitatea lor de parinti, pe baza unui raport, care de cele mai multe ori ajunge sa stigmatizeze familiile si comunitatile care se regasesc in astfel de situatii.
Cu toate acestea, abuzul emotional si neglijarea apar in orice tip de familie, fie ea bogata sau saraca.
Semnele neglijarii sunt similare cu cele ale abuzului emotional. Ele depind de varsta copilului.
Bebelusii si copiii mici pot sa nu para apropiati de parintii sau de ingrijitorii lor. Unii dintre copiii neglijati par sa fie excesiv de anxiosi si lipsiti de incredere, in timp ce altii sunt agresivi si prea atasati de straini sau de oameni pe care abia daca ii cunosc.
Copiii mai mari pot vorbi sau se pot comporta nepotrivit pentru varsta lor. E posibil ca ei sa fie izolati din punct de vedere social, inclusiv de parintii lor. De asemenea, e posibil sa aiba aptitudini sociale reduse, si sa se straduiasca sa isi gestioneze emotiile sau accesele, adesea foarte intense.
Abuzul fizic reprezinta “orice act ne-accidental indreptat asupra unui copil, venind din partea unei persoane care se ocupa de ingrijirea respectivului copil”. Abuzul fizic nu implica intotdeauna intentia de a rani copilul, iar uneori este justificat ca fiind un act de disciplina.
Abuzul fizic are la baza frica. Adultul sau cel care ingrijeste copilul se repede asupra acestuia cu furie; este imprevizibil. Abuzul fizic este cea mai probabila forma de abuz care insoteste o alta forma, de pilda abuzul fizic sa neglijarea.
Adultii care abuzeaza fizic copiii pot avea asteptari nerealiste de la acestia. E posibil ca ei sa nu inteleaga nevoile copilului sau cum sa interactioneze cu acestia, o situatie alimentata de propriile lor probleme de sanatate, de traumele legate de relatii, sau de copilarie si un eventual istoric de abuz.
Unii parinti simt o adevarata provocare in ceea ce priveste gestionarea emotiilor, furia si comportamentul lor (Miller-Perrin si Perrin, 2013).
Abuzul fizic a reprezentat o parte normala a vietii copiilor din Romania foarte mult timp. Atacurile fizice – precum lovirile, plesnitul sau lovirile cu un obiect – au fost tolerate si de lege si de societate, aceasta catalogand drept “normale” loviturile de acest fel amplicate de catre un barbat sotiei si copilului, sau de catre parinti copiilor. Mai mult, folclorul popular incuraja si el astfel de comportamente cu celebra zicala “bataia e rupta din Rai”.
Si astazi incidentele legate de violenta domestica indreptata atat impotriva femeilor cat si impotriva copiilor raman in continuare la parametri epidemici, desi exista miscari semnificative in sensul schimbarii.
Spre deosebire de alte tari din lume, legea din Romania interzice inca din anul 2004 orice forma de violenta indreptata asupra copiilor in cadrul familiei. Cu toate acestea, insa, bataia ramane una dintre modalitatile predilecte prin care parintii – mai ales cei din grupurile vulnerabile – inteleg sa isi educe copiii, iar uneori bataia este in continuare folosita si in unele institutii de invatamant, desi cazurile sunt din ce in ce mai izolate.
Copiilor abuzati fizic li se poate parea dificil sa povesteasca celorlalti copii sau adultilor din jur ceea ce li se intampla. Ei traiesc cu amenintarea permanenta a violentei din cadrul caminului, ceea ce ii mentine mereu in alerta si extrem de atenti. In plus, copiii abuzati fizic au foarte greu incredere in alte persoane.
Unii dintre copiii abuzati adopta un comportament de sef si devin agresivi. Ei incearca sa anticipeze si sa controleze comportamentul altor persoane pentru ca lumea lor este complet lipsita de control. Unii copii pot fi vulnerabili la “furtuni emotionale” sau au reactii emotionale coplesitoare la situatii din viata de zi cu zi. (Berenson si Anderson, 2006). Emotiile lor coplesitoare variaza de la durere la frica sau furie.
Copiii abuzati fizic se pot chinui, de asemenea, sa faca fata din punct de vedere scolar. Dezvoltarea lor fizica si coordonarea pot avea intarzieri. Multi au probleme in a-si face prieteni sau in a cladi relatii de orice fel. De asemenea, ei pot avea probleme in a-si gestiona furia. Unii au tendinta de a fi agresivi, in timp ce altii sunt deprimati si anxiosi, sau au un respect de sine scazut.
Adultii care au fost abuzati fizic in copilarie sunt adesea mai predispusi la a fi agresivi si violenti. De asemenea, e posibil si ca ei sa fie uneori timizi si ezitanti, ceea ce ii face sa fie respinsi sau sa devina din nou victime. Asta pentru ca adesea ei continua sa aiba un nivel mare de alerta si sa fie extrem de vigilenti.
Acesti adulti sunt obisnuiti cu pericolul si pot vedea amenintari, pericole sau violente in situatii de zi cu zi. Barbatii abuzati fizic in copilarie sunt in mod deosebit predispusi sa devina violenti. Ei sunt foarte prezenti in randul infractorilor care comit infractiuni cu violenta sau de natura sexuala (Malinoski- Rummell si Hansen – 1993).
Violenta domestica si in familie este un model de comportament abuziv intalnit in cadrul relatiilor intime. El include amenintari, forta, control si frica. Pe parcursul timpului o persoana se afla intr-o pozitie de dominatie fata de o alta persoana. Acest tip de comportament poate include diferite tipuri de abuz, asa cum sunt agresiunea fizica, sexuala si emotionala, hartuirea, izolarea persoanei fata de prieteni si de familie, abuzul financiar, abuzul spiritual/cultural, abuzul legal, atingerile aduse proprietatii personale, amenintarea animalelor si a celor dragi, abuzul psihologic de tipul manipularii, interdictiilor, etc.
Femeile sunt mai predispuse la a fi victime ale violentei din partea partenerilor intimi, in comparatie cu barbatii, si in plus ele pot avea parte si de violente din partea fostilor parteneri. Pe de alta parte, insa, si femeile pot comite agresiuni violente in cadrul familiei.
Violenta domestica poate fi regasita in toate culturile, religiile, sau grupurile socio-demografice si este un fenomen in mod deosebit daunator copiilor, care fie sunt martori la violenta in familie, fie sunt victime directe ale acesteia.
Viata pentru un copil care creste intr-o casa in care exista violenta in familie este imprevizibila. Copiii traiesc intr-o stare de frica si sunt anxiosi. Ei resimt traume emotionale si psihologice similare copiilor care au parte de alte forme de abuz sau neglijare.
Unii pot resimti violenta in mod direct, in timp ce altii pot fi abuzati fizic sau sexual, sau neglijati.
Un copil care asista la violenta in familie este expus riscului de a avea dificultati comportamentale si emotionale, dificultati de invatare, probleme de dezvoltare pe termen lung, limbaj si comportament agresiv, stare de neliniste, anxietate si depresie.
Adultii expusi in copilarie la violenta domestica pot avea parte de intarzieri in dezvoltare si simptome de trauma. Femeile care cresc in familii violente sunt mai predispuse sa devina victime si la varsta adulta, in timp ce barbatii care au crescut intr-un mediu violent sunt mult mai predispusi la a comite ei insisi acte de violenta la varsta adulta (Organizatia Mondiala a Sanatatii, 2002).
Abuzul sexual asupra unui copil descrie orice situatie in care un adult, un adolescent sau un alt copil isi foloseste puterea si autoritatea pentru a implica un minor intr-un act sexual sau pentru a expune un minor unui comportament sau material sexual nepotrivit. E posibil ca o persoana sa abuzeze sexual un minor folosind amenintari si forta fizica. Uneori abuzul sexual presupune forme subtile de manipulare, si putem include aici convingerea copilului ca actul respectiv este o forma de manifestare a iubirii, sau ca ei sunt responsabili pentru abuz.
Abuzul sexual implica un contact (acolo unde vorbim despre un contact fizic efectiv) sau agresiuni fara contact (in cazurile in care nu exista contact fizic intre abuzator si copil).
Abuzul sexual implica mangaierea sau pipairea organelor genitale, masturbarea, sexul oral, penetrarea vaginala sau anala cu penisul, degetul sau orice alt obiect, mangaierea sau pipairea sanilor, voyeurismul, exhibitionismul si expunerea sau implicarea copilului in acte de pornografie (CFCA Resource Sheet, 2015: Bromfield, 2005).
Un studiu efectuat de Van Loon si Kralik in 2005 in randul unui esantion de femei care au experimentat abuzuri sexuale in copilarie a relevat ca abuzul sexual asupra copiilor aparea adesea in paralel cu abuzul emotional si cu violenta fizica. Multe dintre participantele la studiu au spus ca au trait abuzuri repetate de-a lungul mai multor ani, iar cele mai timpurii amintiri legate de abuz sexual ale majoritatii femeilor sunt de la varsta de 5-8 ani.
Participantele la studiu au vorbit si despre existenta in camin a unor probleme sociale complexe, precum divort, violenta in familie, adictii de droguri si alcool si boli mentale.
In majoritatea cazurilor familia era prezentata ca fiind “normala”, insa relatiile familiale erau caracterizate de intimidare, teama, rusine, vina, secretomanie si izolare, pentru a proteja familia de analiza si atentia celor din jur. Victimele erau facute sa taca prin intermediul fricii. Atacatorii nu isi asumau raspunderea pentru actiunile lor abuzive, cei invinovatiti pentru ca au provocat sau pentru ca le-a placut fiind copiii!
Atunci cand copiii vorbesc despre ceea ce li se intampla, abuzatorii neaga adesea, iar de cele mai multe ori cel crezut este agresorul si nu copilul. Atunci cand un copil spune unui adult ceea ce traieste, iar adultul nu face nimic, copilul intelege cel mai adesea ca nu merita osteneala sau ca el este de vina, ajungand si sa isi piarda increderea in adulti. De asemenea, ignorarea ii transforma in copii tacuti si izolati, care resimt o senzatie de furie si de nefericire.
Cercetarile arata ca majoritatea cazurilor de abuz sexual nu sunt niciodata destainuite autoritatilor (Martin & Silverstone, 2013). Desii unii copii spun imediat, multi dintre cei abuzati sexual asteapta pana la varsta adulta. In general varsta pana la care oamenii asteapta sa vorbeasca despre abuzurile sexuale la care au fost supusi este de 24 de ani, insa exista si victime, potrivit studiilor, care nu spun niciodata ceea ce au trait.
Este important de inteles dinamica abuzului sexual asupra copilului, iar asta include si intelegerea notiunii de „ademenire” (grooming) – atragerea unui copil de catre un adult, prin diverse mijloace si metode, cu scopul final de a-l abuza sexual.
Abuzul sexual are loc, in general, in secret. Este o tradare initiala care cauzeaza rusine si auto-invinovatire. Asta inseamna ca cel mic se simte adesea responsabil pentru abuzul la care a fost supus. Sigur ca un copil nu este niciodata de vina pentru ca a fost abuzat sexual! Copilul este lipsit de putere si adesea depinde de agresor, acesta fiind cel responsabil pentru asigurarea necesitatilor sale de baza.
Ademenirea, sau grooming-ul, are loc in cateva etape distincte.
Prima faza este vizarea – alegerea unui copil sau a mai multor copii la care agresorul poate avea acces si care par a fi mai oportuni. Alegerea copiilor depinde de agresor.
Urmatoarea faza este recrutarea copilului. Si aceasta faza necesita acces si oportunitate. Faza recrutarii implica adesea manipularea situatiilor (in asa fel incat agresorul sa se bucure de timp singur cu copilul) si oferirea de tratamente speciale (cadouri, atentie si ingrijire). Uneori agresorul are acces rapid la copil.
Intretinerea este urmatoarea faza, cea in care atacatorul trebuie sa se asigure ca cel mic pastreaza secretul. Aceasta faza este cea care mentine copilul in situatia victimei si in general tine de nevoile de dependenta ale copilului. In aceasta etapa agresorul foloseste, de asemenea, forta si manipularea pentru a-l face pe copil sa creada ca el este cel responsabil si ca el a ales sa fie abuzat. Copilul este in continuare castigat cu daruri si atentie, insa poate fi si amenintat sa pastreze secretul celor intamplate.
In timp, frica si rusinea pe care o resimte sau faptul ca se simte responsabil il determina pe copil sa pastreze secretul.
Cu atat mai mult daca agresorul sau agresorii sunt persoane principale in viata copilului si ii ofera si lucruri bune, copilul ajunge sa creada ca el este responsabil pentru abuz si ajunge sa pastreze secretul.
Desi toti copiii sunt vulnerabili in fata abuzului sexual, fetele sunt mai predispuse sa fie abuzate decat baietii. De asemenea, statisticile arata ca in general copiii cu handicap sau cu dizabilitati au o probabilitate mai mare de a fi abuzati de semenii lor fara handicap (Briggs, 2006).
Majoritatea agresorilor sexuali sunt barbati, desi si femeile sunt uneori in pozitia agresorului (McCloskey si Raphael, 2005).
Unii dintre agresori sunt agresori in serie, a caror probabilitate de a-si gasi noi victime este foarte mare. Alti atacatori sunt lipsiti de auto-control si sunt oportunisti. Exista, de asemenea, si cazul agresorilor situationali (Irenyi et al., 2006).
Majoritatea adultilor care abuzeaza sexual copii nu sunt bolnavi psihic si nici nu intrunesc criteriile de diagnostic pentru a fi numiti “pedofili”, adica persoane atrase sexual de copii.
Copiii abuzati sexual pot fi retrasi, nefericiti, pot avea tendinte suicidale, isi pot face rau singuri, sunt agresivi si violenti, pot face pipi in pat, pot avea tulburari de somn, cosmaruri, probleme de alimentatie, de pilda anorexie nervoasa sau bulimie nervoasa; schimbari de dispozitie, detasare, pot avea dureri fara motiv medical, pot manifesta comportamente sexualizate, limbaj, sau pot avea cunostinte prea avansate pentru varsta lor.
Adultii abuzati sexual in perioada copilariei au adesea o sanatate mentala si fizica mai precara decat a altor adulti (Draper et al., 2007). Ei au o probabilitate de doua sau trei ori mai mare de a suferi o tulburare de anxietate, de dispozitie sau de alimentatie, sunt de patru ori mai predispusi la tentative de suicid si de 16 ori mai predispusi la tulburari de somn (Chen et al., 2010).
Femeile abuzate sexual in copilarie au o probabilitate de doua sau trei ori mai mare de a suferi de o tulburare psihiatrica sau legata de consumul de substante diverse. Riscul creste direct proportional cu gradul de severitate al abuzului (Kendler et al, 2000; Ferguson et al, 2008).
Unele forme de abuz sexual impotriva copiilor sunt asociate cu o probabilitate de pana la de 8.6 ori mai mare de a avea un diagnostic de schizofrenie, si cu o predispozitie de 17 ori mai mare catre psihoze (Cutajar et al, 2010).
Persoanele care au suferit abuzuri sexuale in copilarie sunt mai predispuse la tulburari alimentare, anxietate, depresie si alte probleme de sanatate mentala, la abuzul de substante, la autoagresiune si la tentative de suicid. In plus, unii adulti pot avea probleme de relationare, au o stima de sine foarte redusa si se chinuie sa isi duca la bun sfarsit educatia si sa isi mentina un loc de munca.
Abuzul organizat se refera la situatiile in care un numar de agresori abuzeaza mai multi copii. In cadrul abuzurilor organizate, copiii pot trai o serie intreaga de actiuni grave care ii ranesc, inclusiv prostitutie infantila, pornografie infantila, practici sexuale sadice ciudate, inclusiv abuzul ritual si tortura (salter M, 2012).
Multi dintre acesti copii cresc in familii abuzive, iar parintii lor sunt cei care ii expun adesea la abuzul in afara casei. Printre abuzatori se pot numara membri ai familiei in varianta extinsa, prieteni de familie, sau persoane care platesc pentru a abuza copiii din familia respectiva (Cleaver and Freeman, 1996).
Alti copii sunt traficati in cadrul unor retele organizate de catre agresori din cadrul scolii, bisericii, institutiilor de stat sau religioase, sau sunt racolati atunci cand traiesc pe strazi sau nu au un camin stabil.
Copiii sunt vulnerabili la abuzul organizat atunci cand parintii lor sunt implicati in acte de abuz organizat. Insa copiii cu un context familial instabil sau nefericit pot fi si ei luati in vizor de catre abuzatorii din afara familiei.
La fel ca in cazul tuturor formelor de abuz, parintii si rudele sunt cele care comit cel mai adesea actele de abuz organizat. Abuzul organizat este diferit de alte forme de abuz sexual prin aceea ca femeile sunt adesea agresorii.
Cercetarile au aratat ca femeile abuzator au crescut adesea in medii in care abuzul sexual era considerat “normal”. Ca adulti, ele pot abuza sexual in contexte organizate, alaturi de agresori de sex masculin (Faller, 1995).
Copiii mici au adesea simptome traumatice severe si disociative, ceea ce ii predispune la a ascunde situatia pe care o traiesc sau pe care au trait-o si, de asemenea, face mult mai dificil pentru ei sa caute ajutor.
Victimele sunt adesea foarte retrase si se pot confrunta cu ganduri si actiuni suicidale. Ei pot manifesta comportamente dereglate atunci cand se joaca sau cand socializeaza cu copii de varsta lor sau cu adulti.
Abuzul organizat si abuzul ritualic sunt factori cheie pentru dezvoltarea Tulburarii de Identitate Disociativa, precum si a altor tulburari disociative.
Adultii care au trait in copilarie un episod sau mai multe de abuz organizat se confrunta adesea cu tendinte si tentative de suicid, precum si cu episoade de autoagresiune. Ei au adesea probleme de sanatate mentala si fizica.
